Ministrul Mihnea Costoiu susține campania Gândul ȘCOALĂ NOUĂ: „Cred că numărul celor care ar redirecționa cei 2% ar fi mai mare decât acum”

Ministrul Mihnea Costoiu susține campania Gândul ȘCOALĂ NOUĂ: Cred că numărul celor care ar redirecționa cei 2% ar fi mai mare decât acum
Publicat: 02/10/2013, 16:33
Actualizat: 04/09/2019, 00:40

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru învățământ superior, susține campania Școală Nouă prin care gândul cere posibilitatea redirecționării celor 2% din impozitul reținut pe venit către școli, precum și crearea unui cadru legal pentru fondul clasei.

Prezent marți seara în emisiunea Gândul Live, Mihnea Costoiu a declarat că este bucuros și susține campania Școală Nouă, menționând că la rândul lui a propus de mai multe ori posibilitatea creării unui cadrul pentru „realocarea acelui celebru 2% către școli și universități”.

„Și eu cred că noi toți trebuie să putem dirija bani către școli, din sumele pe care le plătim statului. Și eu susțin acest lucru. Evident, decizia trebuie să aparțină colegilor noștri de la Ministerul de Finanțe care trebuie să cuantifice impactul acestei decizii. Nu am dimensiunea la nivelul țării, dar, încă o dată, noi am susținut (realocarea a 2% din impozitul pe venit către școli și universități n.r.)”, a declarat Mihnea Costoiu la Gândul Live.

Ministrul crede că posibilitatea de a redirecționa procentul reținut din impozitul pe venit către școli i-ar convinge și pe cei care în prezent nu își transferă acești bani. „Cred că numărul celor care ar redirecționa cei 2% ar fi mai mare decât acum. Pe cale de consecință banii strânși la buget de la cei care nu exercită acest drept va fi mai mic”, este de părere Mihnea Costoiu, adăugând că în cazul în care se va face un proiect de lege în acest sens îl va susține.

Gândul a demarat o campanie prin intermediul căreia încearcă de determine ministerul Educației și autoritățile responsabile să creeze cadrul legal pentru așa-zisul fond al școlii, dar și să ia măsurile necesare astfel încât părinții, care „cofinanțează” anual sistemul de învățământ, să nu mai fie nevoiți să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publică auxiliare și manuale. De asemenea, propunem schimbarea statutului juridic al școlilor astfel încât cei care doresc să poată redirecționa 2% din impozitul pe venit către școli așa cum o pot face în prezent pentru ONG-uri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Actor mort pe scenă. Fanii sunt în stare de șoc
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis